Mimesis este că o astfel de definiție a mimetism
↑ definiție excelentă
↓ definiție incompletă
↑ definiție excelentă
↓ definiție incompletă
din greacă. mimesis - imitație, joc) - un principiu care exprimă baza activității creatoare a artistului. Conceptul M este cel mai important pentru a înțelege natura și specificul expresiei artistice, relațiile din lumea reală și lumea artei.
Prima teorie aparține M. Aristotel, conform căreia natura plăcerii artistice constă în bucuria recunoașterii: un fel de fenomene familiare actualizează amintirile unei similare, asociații, comparații, etc. Subliniind originalitatea evidentă a realității artistice, în comparație cu lumea reală, Aristotel pune problema relației dintre adevăr și verosimilitate art. Credibilitatea apare ca urmare a unei copii abil a realității, tot ceea ce există în afara art. Adevărul în artă - ceva care reprezintă un risc mai mare; ea reprezintă de fapt o specială, artistică, adică, în expresia care sa concentrat eforturile artistului. Artistul poate sacrifica piese de precizie, în cazul în care acest lucru asigură o mare de lucrări expresive.
În diferite epoci istorice întrebare despre lume în formă ca o sursă de artă considerată în știința estetică fundamentală. Au existat numeroase preocupări legate de complexitatea procesului smysloobra-mations extremă în artă, despre impactul pe care îl subtil „recombinare“ a lumii la o schimbare bruscă în simbolismul artei. Treptat, ea a stabilit ideea că „sintaxa realității“ nu coincide cu „sintaxa artei.“ Arta a produs nu numai prin adevărata imitație a realității, și prin condensare, compactare, modificarea efectivă a concretețe, o organizație specială temporală și spațială a compoziției produsului.
Arta, să se apropie de imaginile lumii înconjurătoare, se deplasează departe de ea, până la con. 19. N-am rupt cu ea complet. Obiectivitate, textura senzuala a realității percepute de arta ca un generator de cordon ombilical simbolismul artistic vital, sursa de sens, motivul pentru crearea de „imagini artistice ale lumii.“ astfel de tip „clasic“ al relației dintre artă și realitate, exprimate în termeni de M, și „bucuria recunoașterii“, practica integrată a artiștilor, dramaturgi, poeți, care aspiră să se dublându spirituală bazându-se pe subiectul senzual al lumii.
↑ definiție excelentă
↓ definiție incompletă
↑ definiție excelentă
↓ definiție incompletă